Feteasca Regala

29

oct

Posted by Vasile

Descris în literatura de specialitate, vinul din Feteasca regală este de culoare galben-verzui, care după 1-2 ani de maturare atinge nuanţa paiului de grîu. Este apreciat pentru lejeritate şi armonie. Soiul a fost identificat in jurul anilor 1920, în comuna Danes din Transilvania. În 1928, vinul obţinut din soiul identificat în comuna Danes a fost prezentat sub numele de Feteasca Regală. Fiind un soi semiaromat, vinul tînăr degajă o aromă elegantă, florală. Gustul plăcut, bine conturat, este acrişor, plin de fineţe, aducînd cu al unui măr de vară. Cînd conţine zahăruri, fiind demisec sau demidule, captivează şi mai mult pe cel care are ocazia să-l deguste. Are un echilibru foarte bun între componente, cu un parfum mai puţin pronunţat, dar cu o aroma care îl diferenţiază. Nota de vioiciune, foarte atractivă pentru mulţi consumatori, este aciditatea sa, deseori mai ridicată. Armonic şi bine constituit, poate fi folosit ca atare, dar şi în cupaj cu alte vinuri. Limpiditatea strălucitoare şi stabilitatea durabilă au facut ca acest vin să fie căutat şi peste hotare. Savuros şi cu un buchet uşor eterat, dispune de acea lejeritate care îl face atragător şi plăcut.

Tăria sa alcoolică depăşeşte frecvent 10% vol, iar valorile acidităţii (7-7,5 g/l acid tartric) se situează la un nivel ce conferă vinului un bun echilibru şi un gust bine conturat. Moderat alcoolic, dar suficient de corpolent, vinul prezintă o nuantă de prospeţime care determină o amintire placută în memoria consumatorului. Feteasca regală este recomandat a se consuma alături de peşte, fructe de mare şi carne albă.

În Republica Moldova este soi îl puteţi întîlni la Vinăria Ţiganca( Gitana Winery)- Feteasca Regală, vin de calitate matur alb sec.